Iubite si stimate cetitoriule,

 

   Avem bucuria, oricât de încărcată de tristeţi este, de a realiza, cu o echipă logoimagofonică pusă pe fapte mari şi formată din oameni de o admirabilă generozitate, acest website ce poartă numele unuia dintre cei mai importanţi oameni ai culturii noastre: Iosif Vulcan.

            De ce tristeţe? Pentru că nici un sprijin din partea vreunei instituţii publice nu a înţeles importanţa gesturilor noastre culturale şi nu a răspuns pe măsură solicitărilor noastre de a marca aşa cum se cuvine Centenarul Iosif Vulcan – „Cum trec anii şi se pierde timpul cu cereri de subvenţie etc.!”, mărturisea Mircea Eliade într-o scrisoare adresată celui căruia voia să-i publice o revistă trimestrială, în limba franceză, intitulată simplu: Constantin Noica.

            De ce bucurie? Pentru că prietenii noştri, pe care îi vom aminti la click-ul mulţămire şi care de ani de zile sunt alături de eforturile noastre culturale, au făcut posibilă (contrazicând astfel părerea unora cum că moare cultura, căci astfel de sintagme apar astăzi prin tot felul de publicaţii, cuvinte scrise de imbecili care n-au nici o legătură cu vre’un act real de cultură) şi apariţia acestui website, el exprimând mai bine tot ceea ce cuvintele nu pot reda, altfel spus, cu versurile unui poet, actualmente arădean: povestea nu încape cuvânt.

            Prezentând în fotocopii cei 42 de ani ai Revistei Familia pe care Iosif Vulcan i-a săvârşit, în aşa fel încât oricine oriunde şi oricând să poată citi şi studia ceea ce doreşte din acestă publicaţie, nu ne ascundem gândul încărcat de speranţa că cineva se va molipsi şi va adăuga şi seriile care au urmat, ba chiar, retoric vorbind, că 10-12 intelectuali români vor lucra în fiecare zi doar o pagină din Revista Familia, astfel ca în vre'o doi ani să avem un miracol editorial sub ochii noştri. Vom reuşi a sensibiliza societatea civilă în speranţa realizarii unei Opera Omnia – Iosif Vulcan?

            Pentru a face mai expresive aceste rânduri, vom încerca o încheiere mai „artistică”: pentru că este deja cunoscut sonetul muzical pe care autorul acestor rânduri l-a adus la cunoştinţă publică prin editarea unor lucrări literare sau fonografice, daimonică entitate ce l-a determinat să şi scrie la rându-i, în tradiţia marilor oameni de cultură ai lumii, sonete, să încheiem cu unul care are un celebru titlu ce, după cunoştinţele noastre, pare a fi al treilea, după Eminescu şi Caragiale, în cultura noastră:

 

 

Criticilor mei

 

Un femios instinct lucrează-n orice-artist

ce între om si zeu nu poate osebi

şi-ntreaga viată si-o petrece-n a bobi;

săgeţi egide nu-l abat, e fripturist,

şi-ntotdeauna-şi va găsi un alibi,

de Cale de-l întrebi... ca vrednic fetişist;

indiferent că e în cor sau e solist,

îngenunchează-n faţa-oricui spre a şerbi,

deşi pe-aproape nu e nici un Odiseu.

Chiar de-s ateu, cu mine ţine Dumnezeu,

ar fi deviza unui creator profund,

ce-organic destinat e-acestui joc secund,

nici atheist, antitheist, dar nici theist,

rebotezat pe-un alt Sinai ca prostheist.

Florian Chelu Madeva

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   

  © marius v pop  all rights reserved