Orice român cu o brumă de
învăţătură, atunci când e întrebat dacă ştie oarece despre Iosif
Vulcan, îţi va răspunde printr-un dicteu automat: Mihai Eminescu, „Luceafărul”
poeziei româneşti, a debutat în Revista Familia din Oradea.
Aşadar, e vorba de un clişeu fixat pe retina memoriei şcolăreşti,
exclusiv la capitolul Eminescu. Fără această benefică întâlnire,
Iosif Vulcan şi „familia” sa nu există în programele învăţământului
preuniversitar! Chiar şi aşa, puţini ştiu că debutul eminescian din
1866 s-a petrecut nu la Oradea, ci la (Buda) Pesta, unde Familia
a apărut între anii 1865-1880; plus că îi poţi număra pe degete pe
cei ce ştiu că ultimele sale poezii coerente Eminescu tot în
Familia le-a publicat, între 1883-1884. Aici şi acum se impun
mai multe întrebări. Nu e ciudat că destinul a ales ca tânărul
gimnazist din Cernăuţi (din Bucovina imperial-austriacă) să-şi
trimită primele încercări lirice la o revistă în limba română ce
apărea în capitala regatului ungar? Adică, înainte cu un an de
naşterea cu forcepsul a hibridului şi efemerului imperiu bicefal. De
ce la Familia, care nici nu înţărcase, şi nu la revista
culturală Aurora Română a lui Ioanichie Nicolescu, ce
apărea tot la Buda-Pesta, încă din 1863? De ce nu în alte periodice
ale vremii, cu o solidă reputaţie de bastioane puternice ale
culturii în limba română, precum Gazeta Transilvaniei,
Telegraful Român, Foaie pentru minte, inimă şi literatură
etc., la care colabora pe atunci însuşi Vulcan?
A simţit precocele Eminovici că ele încă nu „merită” măsura
talentului său? De ce n-a mai „răbdat” un an-doi, căci în 1867 a
apărut la Iaşi revista Convorbiri literare, iar în 1868
revista Transilvania, la Braşov? Să fie telepatie?
Premoniţie? Pornire atavică? Timpul n-a mai avut răbdare? Sunt
întrebări la care, probabil, nu ştim când vom afla răspunsuri. Şi,
totuşi, de ce Eminescu, într-un interval de patru ani (1865-1869) a
publicat numai în Familia? Cum se face că exact un număr de
12 poezii (cu excepţia cunoscută)? Oricum, toţi eminescologii sunt
unanimi în a recunoaşte că această primă perioadă familistă a fost
creuzetul „big-bang”-ului liric din Convorbiri literare,
când poetul „explodează”, în Aprilie 1870, cu Veneră şi Madonă,
Mortua est! şi Epigonii. Să esenţializăm: de ce în
primăvara lui 1883 (tot premonitoriu? – căci în Iunie acelaşi an
survine năpraznica primă surpare mintală a „omului deplin al
culturii româneşti”) Eminescu îi încredinţează personal lui Vulcan,
în exclusivitate pentru Familia ultimele sale şapte (!)
poeme? Pentru care va primi primul şi singurul onorariu, ca scriitor!
Se încheia un ciclu? Oricum, de la Oradea pentru Eminescu începea
veşnicia...
citeste continuarea
Marin
Chelu -
precuvantare
Fanfaronii |
